Interviu: Carmen Lidia Vidu

Carmen Lidia Vidu are parul blond si zambeste de la marginea unei dimineti ceţoase pe plaja, incotosmanata intr-un palton miţos si cu cizme rosii. Fotografia are ceva eteric, ireal si bland, de consistenta fumului, a vaniliei si a laptelui, la fel ca si cuvintele, la fel ca si fiinta ei.

Vorbeste pe email cu Michel Houellebecq, ii plac hipsterii, indrageste poezia padurilor, casele albe, casele taranesti, oja albastra. Nu am cunoscut-o personal inainte de acest interviu, dar am rugat-o sa imi raspunda la cateva intrebari dupa ce fascinatia, facebook-ul si interesul pentru munca ei de regizor s-au trezit laolalta intr-o dupa-amiaza si m-au impins sa vorbesc cu ea. Carmen e regizor multimedia. De fapt, cel mai tanar regizor care a montat (si care s-a bucurat de succes) la TNB, asa cum mi-a spus. De curand a semnat regia videoclipului Mes Quins -  “Lasati-ma sa trec, sunt artist!”, despre care am vorbit si aici, cu Diana Ioana Marasoiu. Carmen nu se regaseste in dramaturgie, spectacolele ei nu seamana deloc cu teatrul clasic, nu respecta nicio regula, insa asta le face unice si apreciate.

Hypestreet: Pentru cei care nu te cunosc, cine e Carmen Lidia Vidu?

Carmen Lidia Vidu: Nu am avut bona, dar nici nu mi-a lipsit nimic in Arad. Am facut cresa, gradinita si toate sporturile pamantului (trebuia sa umplu timpul pana la 18.00 – 19.00 cand veneau ai mei de la munca ). Am fost campioana nationala la inot. Stilul meu preferat e flurure/delfin. Sunt fericita in apa. In liceu a trebuit sa aleg intre sport si invatatura; au ales ai mei invatatura, asa ca am inceput sa tocesc, am ajuns la multe olimpiade: istorie, logica, psihologie, latina, dar nu am ramas cu nimic. Nu am niciun respect pentru scoala. A fost o pierdere incrancenata de vreme: toceala multa, materii stufoase, profesori fara vocatie.

Am facut un an de regie teatru la Cluj si patru ani la Bucuresti. La Cluj am invatat tot ce stiu despre teatru, la Bucuresti nu am invatat nimic, dar am cunoscut cluburile – o experienta ampla, jenanta, dar frumoasa. Acolo am vazut vizualuri.

Am visat sa ajung celebra, bogata si invidiata, inca visez. Sunt cel mai tanar regizor care a montat la Teatrul National din Bucuresti. Montez spectacole doar in Bucuresti. Ma bucur de sali foarte pline. Ceeea ce fac se numeste teatru multimedia.

Cum ai ajuns sa faci regie de teatru multimedia si cum iti alegi proiectele?

Imaginatia mea este una foarte vizuala. Am avut aparat foto inainte de 6 ani ( acum e ceva normal, dar in 1986 era ceva atipic ). Pozam papusile, vecinii, sticlele de apa minerala, mobila…cam ce pozez si acum. Apoi tata mi-a luat o camera de luat vederi si am inceput sa filmez niste chestii artistice prafuite, dar nu e vina mea, asa e arta.

Eu cand citesc un text, il citesc vizual, sunt un regizor slab pe reactie, pe conflict si asta fiindca nu pretuiesc teatrul clasic, ma plictiseste, nu-mi spune nimic si nu ma simt prost din cauza asta. M-a atras teatrul antic, commedia dell’arte si teatrul lui Purcarete, lui Maniutiu. Acum cei doi sunt doi regizori superficiali pe multi bani, dar candva erau foarte buni si profunzi.

Nu mai vreau sa fac teatru multimedia, acesta este un stil depasit care la fel ca si teatrul-dans a incercat sa resusciteze teatrul care se cauta, isi cauta o noua forma si inca nu si-o gaseste. Sunt multi actori foarte buni, e multa tehnica, dar e o criza mare de regizori, de idei/concepte regizorale.

Proiectele mele de teatru sunt rare si pretioase mie. Eu nu fac 253 de spectacole pe an, cum fac multi regizori, eu fac un spectacol-doua pe an. Pentru mine, teatrul nu este o profesie.

Care este relatia ta cu literatura si cu filmul, din postura de regizor?

Citesc zilnic, vad multe filme, dar nu ma inspira la fel de mult ca si muzica si fotografia / pictura. M-am obisnuit de mic copil sa citesc foarte mult. Eu nu sunt un om destept si uit repede tot ce acumulez, nu tin minte titlurile, numele actorilor si nici povestea, dar imi amintesc imagini. Mi-ar placea sa fiu o fata desteapta, intelectuala, dar nu sunt, ba mai mult, ma fac sa rad discutiile aprinse despre arta. Sunt un consumator profan de literatura si film, un consumator bun, constant si sincer.

In ce masura aplici reguli clasice din dramaturgie in proiectele tale si in ce masura reinventezi aceste reguli dupa sufletul tau?

Nu aplic nicio regula, nu prea folosesc texte de teatru si nici reguli de spectacol de teatru: nu am conflict, nu am personaje cu trecut, nu am situatii..

Cineva mi-a spus ca “la teatru sau la Ateneu nu prinzi picior de hipsteri. E uncool si invechit, acum e misto ce e nou si de neinteles pentru plebe”. Tu la ce spatii si la ce public te raportezi vizavi de munca ta?

Mie imi plac hipsterii si nu stiu pe cine citezi, dar e gresit ce spune. Sunt multi hipsteri la teatru, sunt bine informati in muzica, literatura, teatru, film, fotografie, instalatii, politica. Acum e la moda maneaua si PSD-ul. Sper sa treaca moda, ma plictiseste turma.

Cum e scoala de regie din Romania?

Avem regizori foarte slabi in Romania, se feresc de evolutie. Suntem zero in lume. Ne tot mandrim cu Purcarete de vreo 20 de ani si cam atat.

La facultate raman doar cei mai prosti studenti, care nu profeseaza, ei sunt asistenti, profesori…e jenant.

Care e cel mai frumos text pe care l-ai citit si pe care ai vrea sa il adaptezi in teatru?

Nu exista cel mai cel! Sunt cateva romane care mi-au placut, dar nu le-am dramatizat, cu toate ca mi-am dorit si inca imi doresc: Michel Houellebecq – Particule elementare, jurnalul lui Marilyn Monroe. Oscar Wilde este autorul meu preferat, cred ca i-as dramatiza toate povestile, nu-mi place dramaturgia lui.

Poate ( nu stiu, zic poate ) am sa-i dramatizez povestea Andreei Raducan, mi-ar placea.

Recent esti peste tot pe net cu videoclipul pe care l-ai realizat pentru Ovidiu Chihaia si trupa lui, Mes Quins, „Lasati-ma sa trec, sunt artist”. In clip apar preponderent artisti, insa mesajul piesei e unul ironic. Care a fost conceptul?

Ma bucur mult sa fac videoclipuri, e ceva nou pentru mine, dar ma atrage, e pe gustul meu.

Conceptul clipului Lasati-ma sa trec, sunt artist! nu-mi apartie, e a lui Ovidiu Chihaia, eu doar l-am pus in practica.

„In primul rand, piesa nu este o gluma, nu am facut-o ca sa rada lumea, doar am simtit nevoia sa facem o piesa intr-un ritm de mars in care sa ne expunem parerea despre lumea asta cum ii zice…boema, artistica si creativa lume care, pe mine, cel putin ma amaraste cand o vad intr-o goana continua dupa tot ce este “de dincolo, occidental” si care se complexeaza usor din cauza faptului ca tot ce este frumos se  intampla in alta parte. Exact din complexul asta se nasc atitudinile cu aer de superioritate si oamenii care atunci cand merg “afara” se auto — exclud si vorbesc foarte nasol despre tot ce se intampla aici. Asta nu ne mai amaraste, asta ne enerveaza.”(Ovidiu)

Avand in vedere mesajul piesei, in ce masura e scena culturala romaneasca tanara populata de artisti veridici si cat de multi dintre ei sunt pseudoartisti?

Cred ca 978 sunt pseudoartisti, dar cine sunt eu sa spun asta?! E neplacut sa vezi mari artisti, supraevaluati si care copiaza „ ce e afara”.Imi place mesajul trupei Mes Quins, dar eu chiar sunt foarte bleaga in contextul asta revolutionar; a inceput sa nu-mi pese, nu sunt un om egoist, dar nu ma prea intereseaza arta. Mie imi plac vacile, ratele, pasarile flamingo, casele albe, casele taranesti, iarba verde, horoscopul, cantecele bunicului meu, oja albastra de la Cristina Baciu, vopseaua pentru parul blond, muzica experimentala, cartile cu poze, aparatele foto, camerele de luat vederi, inotul, laptopurile, pantofii cu toc pe care nu-i port….

Ce parere ai despre „noul val” al cinematografiei romanesti? Te tenteaza regia de film sau nu te regasesti in acest peisaj?

Imi place Cristi Puiu si cam atat, dar am numai cuvinte de lauda despre „noul val”; e extraordinar ca filmul romanesc a luat atatea premii internationale ( brusc si intens ).

Nu ma tenteaza regia de film, dar sunt sigura ca am sa fac regie de film.

Ce citesti in ultima perioada si ce muzica ai acum pe ipod/player?

Am citit mult in ultima perioada fiindca sunt in cautarea unui nou text pentru un viitor spectacol de teatru: Jurnalul unei scriitoare (Virginia Woolf ), Profesorul Bumb si macii suedezi ( Augustin Cupsa ), urmeaza sa citesc Johnny Panic şi Biblia Viselor ( Sylvia Plath );

De cativa ani nu mai am player, dar ascult muzica arhaica romaneasca (http://theworldjukebox.wordpress.com/2010/10/04/world-library-of-folk-and-primitive-music-vol-17romania/ ), caut compozitori de muzica de film si le ascult muzica, imi place pianul, dar si muzica noise ( Don Vito e noua mea descoperire  http://www.myspace.com/donvitorockt ).

Oameni, locuri, lucruri, artisti care te inspira?

Acum nu ma inspira nimic. Sunt intr-o perioada de criza, dar asta nu e o problema.

Care e cel mai interesant loc in care ai ajuns in ultimele 12 luni?

Cel mai mult imi place sub apa. Am descoperit piscina de la IDM, Strandul Dambovita si Paradisul Acvatic. Mi-e frica sa inot si sa vad sub apa in mare. Adica inot in mare foarte bine, dar mi-e frica sa vad sub apa, sa vad ce e acolo. Am impresia ca mor. E mult prea mult.

Si totusi, am descoperit ca-mi place si padurea, copacii sunt foarte poetici.

Ce spectacol ti-a reusit cel mai bine?

Spectacolul meu se numeste “Nu mai plange, baby “ de la Green Hours cu Florentina Tilea si Marius Manole pe texte de Peca Stefan. Dar nu mi-a iesit cel mai bine. Probabil “Privighetoarea si tandafirul “ de la Teatrul National e cel mai bine facut. “Micul Print” s-a jucat/se joaca cel mai mult, iar “O statie” e cel mai premiat.

Inca nu am facut un spectacol de teatru care sa ma reprezinte. Am nevoie de timp si de studiu, am nevoie de echipa, nu am echipa.

http://carmenlidiavidu.daportfolio.com

http://thisnotlovesong.daportfolio.com/

http://thenightingaleandtherose.daportfolio.com

http://smilebabysmilebaby.daportfolio.com/

interviu pentru Bookaholic

Carmen Lidia Vidu a intrat în viaţa mea în momentul în care a montat la Teatrul Naţional din Bucureşti Privighetoarea şi trandafirul de Oscar Wilde, cu Marius Manole, Eduard Adam şi Carmen Ungureanu în distribuţie, şi i-a dat acel “je ne sais quoi” de care orice piesă de teatru are nevoie.

Nu e uşor a pune un text atât de sensibil în scenă, mai ales într-o epocă în care încă există lupta între ce e convenţional şi ce nu în artă şi cultură. Dar deşi Wilde este autorul pe care însăşi recunoaşte că l-ar monta în întregime, Carmen a avut un traseu în lumea teatrală care a intrigat pe cei mai tineri dintre noi, suficient încât să îi căutăm spectacolele atât la TNB, cât şi în Green Hours.

Este singura care a reuşit, din punctul meu de vedere, să dea inserţiilor multimedia un rol însemnat în teatrul zilelor noastre, drept urmare a venit firesc să stăm de vorbă cu ea şi să aflăm care este literatura pe care o citeşte şi care o inspiră în momentul în care alege să se implice într-un proiect.

Ce rol joacă literatura în viaţa unui regizor român tânăr? Pe criterii îţi alegi proiectele?

Mi-am propus să nu existe zi fără ca să citesc măcar câteva pagini. Eu citesc haotic, în funcţie de recomandările din revistele mondene, de cărțile-cadou pe care le primesc, de panică ce mă apucă uneori când îmi dau seama că nu am mai montat niciun spectacol de mult timp, de oamenii citiţi pe care încerc cu disperare să-i imit.

Cum trebuie să fie un text ca să îţi trezească interesul?

Îmi plac textele vizuale, dramatice, poetice, un pic inocente, un pic violente.

Se poate face teatru multimedia din orice fel de text, fie el şi clasic?

Nu ştiu eu astfel de reguli. Teatrul multimedia nu are o dramaturgie multimedia, nu se scriu texte dramatice multimedia (bine, exagerez fiindcă eu ştiu că astfel de texte există, dar sunt prea puţine ca să formeze un gen). Deci şi prin urmare, se face multimedia din orice. Dar multimedia nu e un handicap sau o salvare, pentru mine a fost singura modalitate de a face teatru foarte vizual, dar fără bani.

Ai ales să faci o adaptare modernă atât la “Privighetoarea şi trandafirul”, cât şi la “Micul Prinţ” şi, cu toate acestea, le-ai montat pe scene cumva convenţionale (TNB şi, respectiv, Odeon). De ce nu ai optat pentru spaţii mai puţin conformiste? De ce nu baruri/cafenele, studiouri etc, precum ai făcut, spre exemplu, cu “Bitter Sauce”?

Eu vreau să fac teatru în teatru, nu în baruri. Mă reîntorc în baruri atunci când porţile teatrelor îmi sunt închise. Mie nu-mi plac spaţiile care miros a fum, care nu au volum, care nu au decență faţă de cel care vine să muncească pentru el, indiferent că e de stat sau e particular.

Cât “cântec” şi “pompă” se află în spatele montărilor pe scene instituţionale? Întreb pentru că am văzut că cel puţin “Privighetoarea”, un spectacol care a emoţionat foarte mult acum vreo 3-4 ani, în prezent nu se mai joacă.

E o frică jenantă de a investi în tineri regizori şi e mult praf în cultura teatrală a directorilor de teatre.

De ce te-ai oprit doar la două scriituri (să zicem) clasice – Antoine de Saint-Exupéry şi Oscar Wilde? Ţi-ai dori să pui în scenă şi alte nuvele sau romane consacrate? Care, de ce şi unde?

Eu nu am principii, nu citesc cu un scop anume.  Mi-e clar că-mi plac poveştile, dragostea şi ura. Cred că aş face foarte bune spectacole de teatru SF. În acest moment caut un text a cărui acţiune să se petreacă în cosmos. Mi-ar fi plăcut să fiu cosmonaut.

Cum de nu ai montat nimic de Caragiale (cel mai cel dramaturg al nostru)?

Nu mă omor după dramaturgie, în general, iar Caragiale nu-mi place absolut deloc.

Bulgakov este unul din scriitorii străini cel mai adesea montaţi în ultimii ani în România. Cum ar arăta, spre exemplu, Maestrul şi Margareta în viziunea ta?

Cel mai rapid fug de textele prea des montate. Cred că Bulgakov, alături de alte nume mari, ar trebui uitat pentru o vreme.

Din ce s-a jucat în ultimii ani şi ai văzut tu, ce montare după romane celebre ţi s-a părut reuşită şi de ce?

Cele mai frumoase spectacole şi cele mai bune cărţi le-am citit în copilărie, apoi am devenit o acritură.

Tu ce fel de literatură citeşti? Care sunt cărţile care îţi plac cel mai mult şi ce roman ai acum pe noptieră?

Citesc în fiecare zi (romane, nuvele sau poezie); foarte rar citesc teatru. Acum citesc “Arta Lăutarilor” de Şerban Lupu, “Hai la nuntă! – Mică enciclopedie în documente radiofonice” şi Secta Egoiștilor de Eric Emmanuel Schmitt.

Ai un scriitor preferat?

Oscar Wilde e superb. Mă abţin să nu visez că-i montez întreaga operă.

La ce lucrezi acum şi ce ţi-ai propus pentru 2012?

Acum vreau să termin de montat două videoclipuri. Mă lupt cu ele de ceva vreme. Am terminat un eveniment şi mai urmează unul. Teatru vreau să fac. Încă nu ştiu ce. Ştiam ce-mi doresc, acum m-am răzgândit. Mi-ar plăcea să evoluez. Am impresia că din cauza sărăciei, a lipsei de timp şi de încredere, m-am limitat şi m-am repetat. Vreau să nu mai fac asta. E important să iau amploare.